Generalitati Sagetator - Zodiac European
Simbolul acestui semn il reprezinta pe nativ ca fiind jumatate om, jumatate cal (un centaur), ceea ce spune ca exista doua tendinte fundamentale in cadrul personalitatii sale, una umana si alta animala, al caror dezichilibru il poate indruma spre misionarism in slujba oamenilor, respectiv primitivism in gandire si comportament. Aceste trasaturi se pot regasi intr-o singura persoana, ca medie intre calitati si scaderi omenesti, dar in functie de ele se poate de asemenea structura si imparti aceasta zodie in doua tipuri de nativi. Cei negativi care sunt definiti de: ipocrizie, infatuare, lipsa de stapanire, spirit risipitor, fanatism, impulsivitate, suspiciune, infidelitate. Cei pozitivi isi vor atenua pana la desfiintare aceste defecte si isi vor dezvolta virtutile ce se opun lor: sinceritate, loialitate etc. Acestia vor deveni emblematici pentru spiritul zodiei, acela de imblanzire si supunere a naturii brute din fiecare si se vor realiza ca: magistrati, educatori, colonizatori, sportivi si filosofi predestinati ai acestei lumii. Ei au o inteligenta limpede si stiu exact ce trebuie sa urmareasca pentru a trage concluziile corecte dintr-o lectura, expunere sau discutie. Nu se vor impiedica in amanunte in obtinerea unei viziuni globale asupra unui subiect, cu alte cuvinte nu ei vor fi aceia care, intr-o imprejurare complicata si incalcita, nu vor vedea padurea din cauza copacilor. Daca doriti sa-i enervati, lungiti o povestire la nesfarsit cu detalii lipsite de importanta si ignorati constant esentialul. E posibil chiar ca in multe cazuri ei sa schematizeze simplist anumite fapte de viata, amputand unele aspecte, din ambitia de a obtine o maxima concizie. Pe langa inteligenta, sagetatorii mai dispun si de o fina intuitie care e in concordanta de multe ori cu un remarcabil simt al anticiparii unor situatii ori a finalitatii discursurilor. Se intampla ca aceasta calitate sa atinga performante uimitoare (se stie de pilda ca Nostradamus era un sagetator). Poseda, de asemenea, arta de a conduce stralucit o discutie (atunci cand evolueaza pozitiv), argumentatia lor fiind clara si foarte convingatoare. Daca ei au o mare putere de a influenta pe ceilalti, nu acelasi lucru se poate spune insa si despre reciproca acestui raport, sagetatorii fiind greu de urnit intr-o directie sugerata sau aleasa ca buna de altii. Aceasta trasatura din urma ii face uneori sa para putin egoisti si trebuie luat in consideratie intreg ansamblul actelor lor de comportament pentru a ne da seama daca lucrurile stau sau nu asa. Una dintre cele mai distinctive note ale nativilor acestei zodii este nerabdarea care la ei atinge granita unor stari deosebit de tensionate, iar atunci cand nu isi pot gasi finalitatea corespunzatoare acestor stari, ele devin si frustrante. Energia de care dispun din plin ii impinge in permanenta catre noi actiuni si proiecte, ceea ce da celorlalti impresia unei agitatii neintrerupte care pare de multe ori complet inutila. Motorul acestui du-te-vino perpetuu il constituie dorinta lor profunda de miscare si de schimbare, fara ea ei nemafiind ceea ce sunt in mod esential: anume individualitati puternice, bine definite ca oameni de actiune, intreprinzatori si nu in putine cazuri aventurieri. Sagetatorii sunt facuti pentru viata in societate, caci sunt simpatici, comunica si se exprima foarte usor in raporturile cu ceilalti si au in general multa bunavointa. Nu trebuie uitat insa ca sunt si foarte irascibili si furia lor devine oarba atunci cand sunt foarte iritati de catre o persoana. Ei au un fond orgolios pe care se articuleaza calitatiile lor de sociabilitate si nu vor respinge niciodata elogiile la adresa realizarilor cu care se mandresc. Orice critica indreptata impotriva lor ii va raci in relatiile cu dumneavoastra. Ceea ce pretuiesc mai mult este afirmarea pe plan profesional, care este obiectivul numarul unu in activitatilor lor extra-sentimentale. Dinamici, entuziasti, veseli, indrazneti, directi, mari iubitori de natura si de animale, superficiali, ambitiosi si impetuosi, sagetatorii ilustreaza pe deplin caracterul extrovertit al semnului lor si par sa tinda ca temperament indeosebi catre tipul colericului.